7-boli si tratamente la porumbei

Acest articol apartine d-lui Szabo Zoltan


Boli

Bineânţeles că va fi vorba de bolile cele mai des întâlnite la porumbei.
Datorită faptului că este vorba de un subiect foarte vast, nu pot să vă ofer toată pagina gata terminată deodată, ci pe parcurs, când reuşesc să termin cu câte o boală, adaug la pagină. Este posibil să mai complectez şi descrierile cu informaţii aflate ulterior. Fotografii nu public deocamadtă fiindcă nu am poze făcute de mine şi nu doresc să am probleme cu dreptul de autor, dar cum reuşesc să pozez câte un caz, am să vi le arăt şi Dv.
Caut să scriu pe înţelesul tuturor despre fiecare boală, dar nu pot să evit nici folosirea anumitori termene medicale, pe care doresc să vi-le explic pe loc. Cu toate cele promise probabil că nu pot să scriu prea detailat despre nici o boală, decât cele mai importante lucruri, precum şi eventualele observaţii personale, nu-mi permite timpul, dar vi-le asigur lincurile de unde puteţi afla mult mai multe.
Prezentarea bolilor am să fac după deziderate ştiinţifice, deci după felul agentului epizootic şi după importanţa şi frecvenţa întâlnirii. Ordinea postării bolilor în schimb am să fac după importanţa columbofilă stabilită de mine.

Ca şi metode de tratamente vă prezint părerea mea ordonată aşa cum cred eu că ar trebui să fie privită de cei care vor să obţine rezultate.

Prima, cea mai sigură şi eficientă metodă indicată de mine pt. eliminarea bolilor infecţioase şi obţinerea rezultatelor este lichidarea exemplarelor bolnave.
A doua metodă ar fi prevenirea îmbolnăvirilor, prin vaccinări.
Tratarea exemplarelor extrem de valoroase de la matcă.
Nu pretind că eu pot urma chiar mereu protocolul mai înainte amintit, în special punctul 1 şi 3 mai este încălcat câteodată, dar sincer să fiu încă mereu am ajuns la concluzia că mai bine ar fi fost să respect ideile prezentate mai sus.
Încă un ultim sfat valabil la fiecare boală infecţioasă este dezinfecţia adăpostului porumbeilor după stingerea episodului! Mai jos vă prezint încă o dată cum fac eu dezinfecţia.

Este o muncă mai grea şi mai de durată, numai curăţenia şi demontarea boxelor durează cc 5-6 ore, apoi vine nevasta cu aspiratorul şi la urmă eu cu dezinfecţia. Ca dezinfectant folosesc Forsept în soluţie 1-1,5%, sau un alt dezinfectant din comerţ, dar la fel de bună este şi hipocloridul 2-3% folosită in baie. Pulverizez cu o pompă. Nu fac economie la dezinfectant, folosesc cc. 0,5-1 litru la metru pătrat, practic totul este numai dezinfectant. Împotriva prafului şi vaporii dezinfectantului iau o mască de la farmacie. Crescătoria trebuie să fie goală, fără porumbei!
Închid uşile şi ferestrele cât mai ermetic şi las aşa peste noapte (ar ajunge şi 30 de minute). A doua zi deschid uşile şi ferestrele, cu o cârpă, sau burete şterg dezinfectantul rămas pe jos, remontez boxele şi după ce totul se usucă repopulez adăpostul.

Cu ocazia pregătirii acestei pagine am folosit bibliografiile:

Dr. Talabér Zsolt: Galambok gazdaságos gyógykezelése
Dr. J.W.E. Stam: Postagalambsport ma és holnap
Dr. Emil Oneţ: Virusuri şi virusologie la animale
Dr. I Bercea, Dr. Al. Mardari, Dr. R. Moga Mânzat, Dr. M. Pop, Dr. A. Popovici: bolile infecţioase ale animalelor
Prof. Dr. Vartic Nicolae: Curs de patologie şi clinica bolilor parazitare

Boli PARAZITARE

Trichomonoza.
Este o boală parazitară care afectează mai ales porumbeii tineri, dar şi pe cei bătrâni, producând probleme mari cerscătorilor care participă cu porumbeii la concursuri.
Agentul cauzal este Trichomonas galinae (Trichomonas columbae) un parazit unicelular, fagelat, mobil, care parazitează mai ales pe mucoasele tubului digestiv anterior şi posterior, dar mai ales cavităţii bucale, dar se pot întâlni cazuri şi cu metastaze la nivelul diferitelor organe interne.
Parazitul trăieşte pe mucoasele porumbeilor ca epifit, deci este condiţionat patogen, producând îmbolnăviri numai în cazuri când în urma slăbirii organismului gazdă are posibilitatea de a se înmulţi peste limită. Contaminarea porumbeilor se realizează prin apă de băut, dar puii sânt infectaţi încă la cuib de la părinţi prin lapte de guşă. Tot în cuib se produc şi infestaţii pe cale ombilicală a puilor.
Parazitul este deosebit de sensibil la Ph-ul mediului, fiind distrus repede de aciditate.

Simptomatologie: Boala apare după o incubaţie de 6-15 zile evoluând într-o formă acută şi cronică. Formele clinice acute cele mai grave cel mai des se pot observa la puii de porumbei, manifestată prin depozite difteroide cazeoase în gura porumbelului, mai ales în cerul gurii, dar în cazul formelor mai grave toată cavitatea bucală poate fi afectată. Datorită aspectului acestor depozite boala este numită şi mălai. În formele metastazate, când infecţia se propagă pe calea ombilicală la organe interne apar simptome necaracteristice în funcţie de organul afectat. De obicei porumbeii cu asemenea localizări sunt trişti, prezintă diaree de diferite culoare, slăbesc şi mor. Această formă de obicei este incurabilă. Sunt cazuri când boala se localizează numai la nivelul ombilicului producând o tumefiere la acest nivel cu conţinut galben-cazeos.
La porumbeii adulţi mai rar apar depozitele caracteristice din gură, în schimb exemplarele grav afectate nu dau randament la concursuri. Se întâmplă destul de des ca asemenea exemplare la întoarcerea de la concursuri grele prezintă stomatită şi faringită cauzate de ageşti paraziţi.
Eu nu caut aproape niciodată această boală la porumbeii mei în gură, dacă nu manifestă ceva simptome de boală. Sunt de părere că exemplarele bolnave cu mălai în gură se cunosc deja după aspectul exterior după penajul zburlit, nasul murdar, respiraţie greoaie (dispnneică), uneori chiar cu gura deschisă.
Formele mai uşoare cu localizări bucale se vindecă relativ uşor în urma tratamentelor, în schimb cele ombilicale şi viscerale se termină în marea majoritate a cazurilor cu moartea porumbelului.

Morfopatologic: leziunile caracteristice sunt: depozitele cazeoase şi ulceroase pe mucoasa buco-faringiană şi în partea anterioară a esofagului, determinând obstrucţii şi câteodată ruperea peretelui esofagului.
Leziunile hepatice sunt: ficatul apare mărit în volum cu necroze insulare superficiale şi profunde, de dimensiuni variabile, bine delimitate de zonele sănătoase a ficatului. Paralel se mai pot observa şi enterite, entero-tiflite, catarale, hemoragice sau necrotice.

Diagnosticul: formele clinice cu depozite difteroide, cazeoase (mălai) sunt diagnostizate cu uşurinţă, însă cazurile cu metastaze se recunosc mai greu, de multe ori numai la necropsie sunt elucidate. Precizarea diagnosticului se face microscopic prin examinarea unui preparat proaspăt recoltat de pe mucoasa faringiană a porumbelului, făcut între lamă şi lamelă, când vom depista parazitul cu mişcările lui vioaie. Parazitul poate fi evidenţiat şi prin examenul fecalelor, sau din conţinutul intestinal, dar fiind vorba de un parazit care trăieşte ca epifit în tubul intestinal nu se certifică boala.
Diagnosticul diferenţial: trebuie făcut în primul rând faţă de difterovariolă, o boală virală la care apar şi erupţii cutanate, iar formele cu metastaze se pot confunda cu: salmoneloză, coccidioză, colibaciloză, sau alte boli cu simptomatologie necaracteristice, care se manifestă în primul rând prin diaree şi slăbirea progresivă a porumbelului.

Tratamentul: medicamentele cel mai des folosite sunt: ronidazolul, dimetridazolul, metronidazolul, carnidazolul. Dozele sunt în funcţie de concentraţia substanţei active. În comerţ se găsesc sub denumirile: Tricho plus, Columboviofort, Flagelstop, Metronidazol, Enteroguard şi încă multe altele. Unele dintre aceste medicamente nu sunt hidrosolubile, deci nu se pot administra în apa de băut.
Ca o metodă de prevenire folosesc acidularea apei în timpul sezonului de zboruri cu 10 ml de oţet de mere la 2 litri de apă în fiecare zi, mai puţin în ziua când porumbeii se întorc de la concursuri, folosind atunci ceaiul Naturalin.
Porumbeii trecuţi prin boală se pot vindeca complet, dar eu încă nu am avut succes cu asemena exemplare (nici nu am avut prea multe).
Eu cred că predispoziţia de a se îmbolnăvi de trichomonoză este într-o anumită măsură determinat genetic, deci caut să nu scot pui de la indivizi la care observ simptome, chiar pui mic să fie.

Următoarele boli descrise mai jos (ornitoza, micoplasmoza, infecţii cu bacteriile hemophilus şi infecţiile cu herpesvirusuri) sunt cu simptomatologie foarte asemănătoare cu tabloul clinic predominant respirator. În general sunt amintite ca un complex respiratoric la porumbei.
În afară de bolile descrise mai jos simptome asemănătoare sunt cauzate şi de diferite virusuri de care nu ştiu să vă zic mai multe lucruri concrete.

Coccidioza.
Este o boală parazitară produsă de un parazit unicelular din ordinul Coccidia, fam Eimeridae.
Agentul etiologic: sunt coccidii din specia Eimeria columbanum şi Eimeria labbeanna. Coccidiile au un ciclu biologic destul de complicat trecând prin mai multe stadii evolutive sexuală şi asexuală în interiorul organismului gazdă şi în mediul exterior cu care nu doresc să plictisesc columbofili.
În mediul exterior oochişti de coccidii, forma infestantă, au o rezistenţa apreciabilă trăind chiar până la un an. Rezistă la temperaturi de 0 grade, dar sunt distruse de frigul de sub -15 grade Celsius. De asemenea şi căldura de 60-80 grade distruge în decurs de 10 minute.
Dezinfectantele uzuale în concentraţii normale nu numai că nu il distrug, ci înlesnesc dezvoltarea acestora prin distrugerea florei bacteriene a cărei prezenţă împiedică dezvoltarea oochiştilor. Totuşi unele preparate cum sunt cele pe bază de iod, creolină,sulfatul de fier, sulfatul de acridinăîi omoară în decurs de 1-12 ore de contact.
Contaminarea cu coccidii se produce numai pe cale bucală cu oochişti maturi.
Coccidiile îmbolnăvesc de obicei tineretul animalelor.
O infestaţie moderată de obicei nu produce şi îmbolnăvire, dar infestaţiile masive pot provoca pagube serioase. Mai mulţi autori sunt de părere că coccidioza nu este o boală aşa de gravă la porumbei ca şi la alte specii de animale, unde chiar că produce pagube importante (de ex. la pui de găină).
Parazitul în cazuri grave atacă pereţi intestinelor producând enterită manifestată prin diaree uneori chiar sangvinolentă (dizenterie). Mai des infecţiile secundare sunt cele care agravează boala.

Simptomatologic: mai des apare boala la tineretul în jurul înţărcării, dar nu este exclus să apară şi la porumbei mai bătrâni. Diareea este manifestarea principală, care la început este de aspect apos, mucos uneori de culoâare verzuie, iar mai târziu poate să devină chiar sangvinolent. Porumbelul bolnav este trist, cu penele zburlite, este inapetent şi consumă apă multă.
Morfopatologic: cu ocazia necropsiei pe diferite porţiuni ale intestinului putem întâlni porţiuni inflamate, enterită sero-hemoragică şi tiflită sero-hemoragică. Conţinutul intestinal are un miros caraxcteristic cu coţinut gazos.

Diagnosticul: stabilirea diagnosticului se face prin coroborarea datelor simptomatologice cu cele anatomopatologice şi a examenului coproscopic. Examenul microscopic poate stabili intensitatea invaziei, precizând diagnosticul. Se consideră doar purtătoare de coccidi acele păsări sănătoase la care în urma examenului microscopic se văd doar numai puţine oochişti de coccidi (1-2 pe preparat). Sunt cazuri când, datorită infestaţiei masivă cu eimerii cu localizări cecale, dezvoltarea rapidă a fazei schizogonice determină leziuni ce cuprind aproape toată mucoasa cecală, moartea survenind înainte de ase forma oochişti de coccidii, astfel că la examenul coproscopic nu se vor depista oochişti, ci numai elemente asexuate (merozoizi). Diagnosticul diferenţial se va face faţă de paramixoviroză, salmoneloză, capilarioză şi alte boli cu simptomatologie enterală.

Tratamentul: Medicamentele cel mai des folosite împotriva coccidiilor sunt dim familia sulfamidelor cum ar fi sulfadimetoxina (Coccilise), sulfacloprimazin şi derivaţi amproliumului. Tot cu succes se pot folosi şi medicamentele cu substanţa activă pe bază de toltrazuril.
Tratamentul are o durată de 3-5 zile şi în cazul tratamentului cu amproliu trebuie evitat administrarea consecutivă a vitaminei B1. După terminarea tratamentului se va administra polivitamine.
Ştiind faptul că coccidiile au nevoie şi un stadiu de dezvoltare în afara organizmului pentru a pute deveni infectanţi, perioada în care sunt distruşi cu uşurinţă de uscăciune şi radiaţii solare, iar din contră mediul umed şi răcoros favorizează supravieţuirea lor, în crescătorii umede trebuie să facem curăţenie mai des.
Ţin să menţionez că eu nu am întâlnit asemenea îmbolnăviri în cariera mea şi nici nu am tratat porumbei în mod special pentru această boală, dar tratamentul cu Tiforin folosit împotriva salmonelozei acţionează şi asupra coccidiilor.


Viermi este un titlu neştiinţific, şi probabil aspru criticat de eventualele medici veterinari, care citesc această descriere. Am recurs totuşi la acest titlu de dragul de a folosi limbajul columbofililor de rând.
Porumbeii sunt parazitaţi de mai multe specii de helminţi (viermi) care, dacă infestaţia este masivă produc pagube însemnate.
Doresc să accentuez că numai infestaţia masivă, la fel ca în toate parazitozele de fapt, este cel care dăunează în mod deosebit organismului. După unele cercetări mai noi (nu ştiu dacă sunt suficient de comfirmate) o infestaţie slabă cu anumiţi paraziţi este bine tolerat de organismul gazdă şi previne o serie de alergii.
În mod normal organismul porumbeilor sănătoşi şi bine hrăniţi poate menţine nivelul infestaţiei la un nivel optim, dar o furajare deficitară, aglomeraţia, sau alte probleme de sănătate, poate să ducă la înmulţirea excesivă a paraziţilor.
La porumbei se parazitează nematode, capilarii şi tenii .
Nematodele sunt ascarizii cu numele ştiinţifică de Ascaridia columbae, viermi rotunji vizibli şi cu ochiul liber de o lungime de câteva cm şi de cc 1 mm grosime, de culoare albă. De obicei parazitează în prima parte a tractusului intestinal, dar în infestaţii masive se pot cantona şi în porţiunea mai posterioară a intestinelor, producând chiar osbstrucţia intestinelor în cazuri infestaţiilor foarte grave. Uneori se pot vedea şi în găinatul porumbeilor, dar acest fapt denotă deja o infestaţie mai gravă.
Paraziţii adulţi depun ou în lumenul intestinal, care după ce se elimină în mediul exterior în anumite condiţii favorabile lor, trec printr-un proces de maturare, devenind infectante în 8-10 zile, putând provoca îmbolnăviri, păsările se infectează ingerând aceste ou. Rezistenţa ouălor în mediul exterior la uscăciune şi la razele solare este mică, la fel şi frigul de sub 0 grade distruge repede. În schimb la umbră şi cu o umiditate optimă rezistă până la 250 zile, sau chiar mai mult de un an. Temperaturile de peste 80 de grade de asemenea omoară în mai puţin de două minute.
Au o durată a vieţii până la aproximativ 3 luni.
Capilariile sunt viermi cu denumirea de Capilaria caudinflata şi Capilaria obsignata, tot de formă rotundă, dar subţire de numai câteva zecimi de mm şi de 1-2 cm lungime, deci foarte greu vizibile cu ochiul liber.
Asemănător ascarizilor şi Capilariile obsignata depun ou care ajungând în mediul exterior se embrionează în cc 15-20 zile devenind apte de a îmbolnăvi porumbeii. Ouăle au rezistenţă asemănătoare ascarizilor.
Formele adulte trăiesc în intestinul subţir al porumbeilor stând cu capul fixat în pereţii intestinelor şi consumând sângele organismului gazdă. Au o durată de viaţă de până la cc 9 luni.
Teniozele, sau cestodozele sunt parazitoze produse de viermi plaţi, segmentaţi. La porumbeii paraztează tenii din familia Davaineidae cum ar fi Raillietina crassula şi din famila Hymenolepididae: Hymenolepis columbae. Aceşti paraziţi au nevoie pentru a încheia ciclul biologic şi a deveni infectanţi de diferite gazde intermediare cum ar fi melci tereştri şi diferite insecte, porumbelul se infectează consumând aceste gazde intermediare, deci nu se ia de la un porumbel la altul. Prin acţiunea lor în intestinul poate provoca şi leziuni prin care se crează porţi de intrare pentru diferiţi bacterii patogeni, dar consumând substanţele nutritive şi vitaminele din intestinul gazdei poate provoca carenţe de vitamine B, manifestată prin simptome de tip nervoase.
În cazul porumbeilor bolnavi uneori se pot observa tenia atârnând din cloacă.
Aceşti paraziţi descrişi mai înainte, trăiesc de obicei în tractusul digestiv al organizmului gazdă şi se hrănesc cu sângele porumbeilor, sau cu secreţile din intestin, precum şi cu alimentele în curs de digerare. În afară de sustragerea substanţelor nutritive de la organism mai produc în urma metabolismului lor şi substanţe dăunătoare porumbeilor, producând uneori chiar şi intoxicaţii şi malabsorbţia substanţelor nutritive. În cazul ascaridiozei se pot întâlni şi simptome nervoase, asemănătoare cu cei din paramixoviroză.
Ca şi simptomatologie de obicei nu se diferă prea mult de felul parazitului. Cel mai des se îmbolnăvesc păsările tinere. Aşa cum am mai amintit numai infestaţiile masive duc la îmbolnăviri cu forme clinice cronice de obicei. În aceste cazuri porumbelul bolnav este abătut, cu penele zburlite, fără poftă de mâncare, uneori cu stare diareică, iar după o perioadă mai lungă se slăbeşte mult, uneori chiar până la cahecsie. În cazul infestaţiei cu capilarii găinatul poate prezenta şi urme de sânge, aceşti paraziţi stând cu capul înfipt în peretele intestinelor, consumând sânge, deseori cauzând anemierea porumbeilor cu infestaţie masivă.
Pe lângă cele amintite în organismul porumbeilor mai trăiesc şi alţi viermi parazitând în diferite organe, de ex. pulmon, trahee, esofag, producând simptome respiratorii manifestate prin respiraţie dispneică, zgomotoasă. Odată cu tratarea celorlalţi viermi intestinali se elimină şi aceşti paraziţi din organism. Sunt sensibile mai ales la ivermectină, sau abamectină.

Diagnosticul: după cum aţi văzut, simptomele nu sunt caracteristice, deci diagnosticul exact se pot pune numai prin examen microscopic, căutând ouăle paraziţilor în fecalele păsărilor, sau în urma necropsiei cadavrelor, eventual observând paraziţii în găinat.
Diagnosticul diferenţial se face faţă de boli cu simptomatologie asemănătoare:

paramixoviroză: evoluează cu diaree falsă şi siptomele nervoase, dar apare la mai mulţi indivizi deodată , deci are evoluţie enzootică - epizootică, simptomele apar mai brusc, are evoluţie mai acută, apar mult mai multe cazuri cu simptome nervoase.
paratifoză: găinatul are culoarea de culoarea verzuie, simptomele nervoase apar mai rar, dar apare şi forma articulară, are o evoluţie mai sporadică.

Tratamentul: mai de mult s-a folosit în special medicamente pe bază de piperazină (Ascatrix) pentru combaterea ascaridozei şi capilariozei, dar azi se folosesc medicamente cu spectru mai larg din grupa bendazolilor (albendazol, fenbendzol, mebendazol, Vermizol, Helmizol ect.), care au oarecare efect şi asupra teniilor. Tetramizolul este un medicament cu efect bun, având şi efecte imunostimulatoare, dar nu are efect asupra teniilor.
Mai nou este folosit ivermectinul, care are acţiune bună asupra capilariilor şi ascarizilor, dar nici asta nu acţionează asupra teniilor. Abamectinul este un medicament şi mai nou cu efecte asemănătoare ivermectinului. Eu de cc 5 ani folosesc cu efect bun ivermectinul câte 1-2 picături pe pielea gâtului şi pe spatele porumbelului.
Cu ocazia tratamentului trebuie tratat tot efectivul, altfel riscul de reinfestare rămâne.

Ca şi o remarcă personală: în cei peste 40 de ani de columbofilie şi 25 de medic veterinar nu am văzut viermi la porumbei, decât o singură dată un singur ascarid. Capilariile într-adevăr nu se văd, sau se văd mai greu, dar nici de ei nu am avut parte la porumbei (din fericire) şi nici tenii nu am văzut, în schimb am auzit de la alţii, câte un porumbel infectat. Examen de laborator nu am solicitatt în această direcţie, dar tratament fac anual o dată, fără să fiu convins că este necesar.


Boli INFECŢIOASE

Boli infecţioase produse de BACTERII

Salmoneloza (paratifoză):
Este o boală bacteriană produsă de bacterii din genul Salmonelelor.
Agentul cauzal cel mai des la porumbei este Salmonella typhimurium var. copenhagen.
Trebuie ştiut că salmonelele au foarte multe tulpini patogene (peste 2000) cu prorietăţi antigenice diferite, deci practic este o hazardare vaccinarea porumbeilor cu vaccin luat din comerţ.

Simptomatologie: se manifestă în funcţie de vârsta sub mai multe forme.
În cazul infecţiei care afectează embrionul din ou sunt cazuri când embrionul moare în ou, putrezind conţinutul oului, căpătând culoare neagră. Altădată când puiul este mai mare moare în ou înainte de eclozionare, dar sunt cazuri şi când moare după eclozionare, sau este neviabil.
La puii mai mari apare o formă relativ mai rapidă, acută manifestată prin enterită. Găinatul este diareic cu aspect gelatinos, uneori spumos, de culoare verzuie, în cazuri mai grave întâlnim chiar şi dizenterie (cu sânge). Bineânţeles că puii se slăbesc ajungând cahectici, iar uneori pot apare şi simptome nervoase asemănătoare cu cel din paramixoviroză. Bacteriile se pot localiza în diferite organe interne cum ar fi: ficatul, pulmoni, rinichi ect. producând şi simptome diferite în funcţie de aceste localizări. Puii de obicei mor în 5-7 zile de la debutul bolii, iar cei care supravieţuiesc rămân mult în urmă cu creştere.
La porumbeii adulţi întâlnim de obicei forma cronică, (cu evoluţie mai lentă) manifestată prin forma intestinală şi forma articulară.
În cazul formei intestinale întâlnim diarea de culoare verzuie, uneori spumoasă urât mirositoare. Porumbelul afectat se slăbeşte în continu până ajunge cahectic şi moare după o evoluţie de 1-2 luni.
Forma articulară se manifestă prin artrite la nivelul articulaţilor aripilor, cel mai des, dar şi la nivelul articulaţilor picioarelor. La cele cu localizări la aripă se atârnă aripa, porumbelul zboară greu, articulaţiile afectate sunt tumefiate şi dureroase. Şi în această formă porumbelul se slăbeşte şi moară după o evoluţie de 1-2 luni.
De obicei porumbeii aparent sănătoşi din efectivele infectate nu reuşesc să obţină rezultate bune la concursuri , chiar cele cu origine foarte bune, sau cele cu rezultate mai bune anterior pătrunderii infecţiei în crescătorie. Situaţia respectivă persistând mulţi ani la rând fără morbiditate şi mortalitate ridicată în efectiv (anual se întâlnesc 5-6 cazuri, cum moare cel slăbit, nu prea de mult apare alt caz).

Morfopatologic: cadavrele sunt de obicei cahectice, iar intestinele prezintă enterită catarală, au un conţinut lichid, spumos, urât mirositor, de culoare verzuie. În ficat întâlnim focare miliare necrotice. În cazurile formelor articulare articulaţiile sunt tumefiate.
Embrionii prezintă emacierea musculaturii, la puii neviabili vitelusul este neresorbit şi coagulat, organele interne sunt congestionate.

Diagnosticul: Trebuie să ne gândim la paratifoză mai ales în cazuri când apar îmbolnăviri cu simptomatologie descrisă mai înainte, însă nu prea multe cazuri de odată, deci boala are o evoluţie sporadică în efectiv, mai ales la porumbei adulţi. Infecunditatea ouălor, eclozionarea puilor neviabili, pierderi prin mortalitate la pui, toate aceste evenimente ar trebui să ne trezească suspiciunea de paratifoză.
Diagnosticul diferenţial: boala se pot confunda cu multe alte boli infecţioase:

paramixoviroza: cu simptome relativ asemănătoare, dar cu caracter enzoolic, epizootic (foarte multe îmbolnăviri într-un timp scurt).
adenoviroză: afectează mai mult tineretul.
coccidioza: mai rar se întâlnesc forme clinice la porumbei, nu se întâlnesc localizări la articulaţii.
colibaciloza: siptomatologia este esemănătoare, însă culoarea diarei este albă, boala afectează mai mult tineretul.
Diagnosticul final şi precis se poate spune după analizele de laborator.


Tratamentul: este destul de anevoios, unele autori propunând chiar lichidarea întregului efectiv. Ar fi de dorit efectuări de antibiogramă înaintea începerii tratamentului.
Medicamentele folosite mai frecvent cu rezultate sunt: enrofloxacina, norfloxacina, amoxicilin, ampicilina şi unele sulfamide.
Eu cu ocazia tratamentului general şi de lungă durată pe care fac în timpul iernii folosesc şi dintre aceste medicamente, deci fac un tratament preventiv şi contra salmonelloză, chiar dacă nu după examen de laborator, deci nu tocmai ştiinţific.
Se găsesc mai multe tipuri de vaccinuri împotriva paratifozei, dar vaccinurile preparate special pt. o anumită crescătorie ar fi cel mai potrivit. Vaccinarea se va face după un tratament contra paratifoză. Am auzit de numeroase cazuri când după vaccinare au apărut reacţii adverse postvaccinare care a compromis rezultatele cel puţin pe un sezon.
Este posibil producerea de autovaccinuri din material patologic recoltat de la crescătoria în cauză, care ar trebuii să fie mai eficiente. Nu am încercat nici această cale, deci nu ştiu să vă servesc cu exemple din propria experienţă.
Din fericire nici nu am avut până-n prezent această boală în crescătorie şi nici nu am vaccinat nicioadată porumbeii înpotriva acestui boală.
După părerea mea este vorba de cea mai păgubitoare boală, care poate afecta crescătoria unui columbofil sportiv. Nu prin morbiditatea, sau mortalitatea prea ridicată, ci prin dificultatea lichidării. De obicei îmbolnăvirile sunt sporadice şi rezultatul la concursuri dispare aparent fără explicaţie.
Nu trebuia să las la urmă nici faptul că este vorba de zoonoză, deci şi omul se poate îmbolnăvi de la animalele bolnave.


Următoarele boli descrise mai jos (ornitoza, micoplasmoza, infecţii cu bacteriile hemophilus şi infecţiile cu herpesvirusuri) sunt cu simptomatologie foarte asemănătoare cu tabloul clinic predominant respirator. În general sunt amintite ca un complex respiratoric la porumbei.
În afară de bolile descrise mai jos simptome asemănătoare sunt cauzate şi de diferite virusuri de care nu ştiu să vă zic mai multe lucruri concrete.

Hemophilus:
Este o boală infecto-contagioasă produs de bacilul Haemophilus paragallinarum, manifestată prin simptome respiratorice.

Agentul cauzal: Haemophilus paragallinarum este o bacterie foarte greu cultivabilă, care cu greu supravieţuieşte în mediul exterior. Dezinfectantele uzuale o distrug repede.
Boala se răspândeşte cu repeziciune în crescătorie, producând îmbolnăvirea majorităţii porumbeilor din crescătorie în câteva zile. Sursa principală a infecţiei este aerogenă şi prin apa de băut. Este posibilă ca porumbeii mai bătrâni să fie purtători de germeni, fără să manifeste la ei boala, dar în urma stării de stress pot deveni surse de infecţie eliminând bacteriile în cantitate mare.

Simptomatologic: Ca şi simptomatologie se manifestă prin semne respiratorice a căilor respiratori anterioare, deci la nivelul capului. Boala se debutează cu scurgeri nazale seroase, apoi mai târziu apare conjunctivită gravă la ambii ochi. Pleoapele apar tumefiate scurgând o secreţie sero - purulentă din ochii porumbeilor bolnavi, uneori chiar lipind pleoapele. Ca şi simptome generale scade pofta de mâncare şi consumul de apă a efectivului. Mai târziu este posibilă şi complicarea formelor clinice cu alte bacterii, cum ar fi de exemplu micoplasmele, producând cazuri mai grave, care poate să atingă şi căii repiratori posterioare, afectând şi sacii aerieni.
Boala apare mai ales în crescătorii neglijate, murdare.

Diagnosticul: în special inflamaţiile căilor respiratori anterioare şi a ochilor sunt semnele care ne indică suspiciunea acestei boli.

Tratamentul: este nevoie de tratarea întregului efectiv. Medicamentele cu acţiune eficientă asupra agentului cauzal sunt: enrofloxacină, norfloxacina, amoxicilina, tetraciclinele, eritromicina, sulfamidele potenţate cu trimeoprim. Trtamentul trebuie să aibă o durată minimă de cinci zile, urmat de vitaminizare. Datorită afectării ochilor este indicat şi administrarea vitaminei A.
Infecţiile secundare cu micolapasme sunt deasemenea tratate eficient cu aceste antibiotice (mai puţin amoxicilina).


Micoplasmoza.
Este o boală infecţioasă produsă de micoplasme care se manifestă prin simptome respiratorice (coriză).
Agentul epizootic este Micoplasma gallisepticum. Micoplasmele sunt microorganisme unicelulare incadrate ca o formă de trecere între virusuri şi bacteriile. Sunt mai mici ca bacteriile şi nu au perete celular.
În mediu au o rezistenţă scăzută rezistând maximum câteva zile. Dezinfectantele uzuale omoară în câteva minute.

Simptome: din punct de vedere simptomatologic se aseamănă cu celălate boli respiratorice la porumbei cu etiologie diferită de exemplu cu ornitoză, sau alte corize produsă de virusuri. Diagnosticul exact se poate stabili numai după examene de laborator.
Boala este mai frecventă în anotimpuri reci şi umede, dar nu ocoleşte porumbeii nici în timpul verii.
Totuşi sunt boli mai frecvent întâlnte decât ornitoza. Porumbelul afectat prezintă mucoasele conjunctivale congestionată, iar mai ales căile respiratorice anterioare sunt mai des afectate. Din căile nazle se scurge o secreţie seroasă (apoasă). Dacă căutăm să ascultăm respiraţia unui porumbel bolnav de micoplasmoză, ţinând porumbelul aproape de ureche, auzim un zgomot slab caracteristic. Porumbeii bolnavi nu mai au poftă de zbor, iar ulterior după complicarea leziunilor iniţiale cu alţi bacterii, simptomele se agravează.

Morfopatologic: sinuzita seroasă, laringita seroasă sau serohemoragică, traheita seroasă sunt leziunile mai des întâlnite.

Diagnosticul: simptomele respiratorice şi mai ales conjunctivita localizată numai la un singur ochi sunt semnele care trebuie să ne trezească suspiciunea de micoplasmoză. Diagnosticul diferenţial: se face faţă de: ornitoză, infecţii cu hemophilus, infecţii cu herpesvirus, iar diagnosticul exact se potate spune numai după un examen de laborator.

Tratamentul: Trebuie ştiut că medicamentele pe bază de penicilină nu au nici un fel de efect asupra micoplasmelor. Medicamentele cel mai eficace asupra lor sunt: enrofloxacinul, norfloxacinul, eritromicina, lincomicina, tilosina, ect. Eu folosesc de obicei enrofloxacina şi doxicilina combinată cu tilozină, iar acest tratament preventiv fac cu ocazia tratamentului general în timpul iernii (după cum am mai descris).
Dacă s-ar îmbolnăvi porumbeii în timpul sezonului de concursuri aş recurge tot la aceste medicamente, preferând mai ales combinaţia doxicilinei (1 gr/ litru de apă) cu tilosină (1ml/litru de apă).


Ornitoza.
Este o boală infecto-contagioasă comună mai multor specii de animale cauzată de chlamydii. Fiind vorba de o zoonoză se pot transmite şi la om producând îmbolnăviri destul de grave.

Agentul cauzal: este Chlamidya psitacii un microorganism care este o formă de trecere între bacterii şi virusuri.

Simptomatologic: La porumbei boala se manifestă prin simptome respiratorice, cu siguranţă nu se pot diferenţia de celălalte boli respiratorice la porumbei, numai prin examen de laborator.
În prima fază a bolii nu sunt semne prea evidente, decât scărpinatul nasului şi a ochiului. Este caracteristic localizării pruritului numai la un singur ochi. Mai târziu apare congestia ţesutului conjunctiv din zona afectată, iniţial observând scurgeri seroase, apoi sero-purulente la ochiul bolnav, însoţit şi de scurgeri nazale asemănătoare. Mai târziu apar şi simptomele respiratorice, mai discrete la început, care mai târziu cu evoluţia bolii se agravează treptat. În cazuri mai avansate agentul patogen atacă şi toate componentele sistemului respirator, manifestată prin respiraţie dispneică, zgomotoasă.
Conjunctivita iniţială poate să fie complicată de alte bacterii piogene, producând inflamaţia întregului glob ocular, culminând uneori cu orbire.
Pe lângă simptomele caracteristice amintite bineânţeles că animalul bolnav prezintă inapetenţă, are penele zburlite şi din cauza consumului redus de grăunţe are găinatul diareic, de culoare verzuie. Porumbelul bolnav se slăbeşte şi după o evoluţie mai scurtă, sau mai lungă moare.
Boala poate să fie complicată şi prin asocierea altor microorganisme.
La examenul morfopatologic se găsesc leziuni de pneumonie, aerosaculită, pericardită şi peritonită. Splina este mărită.

Diagnosticul: se bănuieşte ornitoză în cazul îmbolnăvirilor respiratorice, însă diagnosticul exact se poate pronunţa numai după examen de laborator. Diagnosticul diferenţial terbuie făcut faţă de celălalte boli cu simptomatologie respiratorice, cum ar fi : micoplasmoza, infecţii cu hemophilus, infecţii cu herpesvirus de care se pot diferenţia cu exactitate, după cum am mai scris numai prin examen de laborator.

Tratamentul: în caz de îmbolnăvire cu ornitoză trebuie tratat tot efectivul, indiferent de câte animale au fost afectate. Durata tratamentului este foarte lungă ajungând până la 30 de zile sau şi mai mult. Cele mai indicate medicamente sunt cele din grupa tetraciclinelor cum ar fi doxicilina, clorteraciclina, oxitetraciclina combinate cu tylozină. În timpul tratamentului trebuie evitat administrarea gritului bogat în calciu şi apa de băut trebuie să fie acidulată cu oţet pentru o eficacitate mai bună (8-10 ml/ litru de apă).
Tratamentul fiind de lungă durată de obicei afectează grav microflora intestinului la porumbei, de acea este indicată administrarea probioticelor după terminarea tratamentului şi a vitaminelor. Tot din cauza duratei tratamentului este de dorit şi vitaminizarea şi în timpul tratamentului cu vitamine din grupa B şi K.

Destul de des am întâlnit simptome respiratorice şi la porumbeii din crescătoria mea, dar de obicei s-au vindecat spontan, fără nici un tratament. Nu am apelat niciodată la examene de laborator pentru a afla originea reală a agentului cauzal.
În 2008 am avut cazuri mai multe şi cu simptome mai spectaculoase, porumbeii spre surprinderea mea vindecându-se în 1-2 zile fără nici un fel de tratament!
După cum am mai scris în timpul iernii fac regulat un tratament cu antibiotice de lungă durată pentru a asigura indemnitatea crescătoriei faţă de aceste boli bacteriene.

Colibaciloza :
Este o boală infecto-contagioasă produsă de Escherichia coli o bacterie foarte răspândită. În mod normal tubul intestinal este populat dintre altele şi de aceste bacterii, fără a produce îmbonăviri. În unele cazuri însă în urma scăderi rezistenţei organismului, sau asociând cu alte germeni, poate produce îmbonăviri chiar fatale.
Sunt suşe de bacterii din această specie care au o virulenţă mai pronunţată şi pot cauza şi singuri îmbolnăvirea. În aceste cazuri boala se ia de la un porumbel la altul molipsind şi porumbeii cu o imunoitate mai bună.
Boala apare mai des la animale tinere, sau chiar ouăle pot fi infectate, cauzând moartea puiului în ou, sau eclozionarea puilor neviabili. În cazul porumbeilor tineri bacteria se înmulţeşte în primul rând în pulmoni, saci aerieni, apoi poate să producă septicemie şi pierderi prin mortalitate într-un procent ridicat.
La porumbeii mai bătrâni de obicei nu mai apare septicemia, în schimb pneumonia şi aerosaculita poate devine cronică. Uneori bacteria se cantonează la nivelul articulaţiilor producând artrite.
Bacteriile înmulţite peste măsură în tractusul digestiv secretă toxine, care produc leziuni la nivelul pereţilor intestinelor, ducând la diaree. Apoi prin pereţii intestinelor lezate bacteria poate să treacă în sânge, diseminând în diferite organe.
Şi în această boală apariţia este favorizată de adăposturi suprapopulate şi cu igienă precară precum şi alimentaţia insuficientă.

Simptomatologia: în forma intestinală a bolii caracteristic este găinatul diareic în cantitate crescută, de consistenţă mucoasă şi de obicei de culoare albă cu miros caracteristic. Deseori se pot întâlni şi vomitări. Porumbelul bolnav este trist, apatic, cu pene zburlite şi consumă multă apă.
După ce bacteriile se diseminează în organism produc în funcţie de localizare pneumonie, aerosaculită, peritonită, artrite, salpingită, orhită, sau alte afecţiuni cu simptomatologie diferită, cum ar fi: respiraţie dispneică zgomotoasă (pneumonie, aerosaculite), sterilitate (salpingită, orhită), şchiopături (artrită), poziţia pinguinului (peritonită, hepatită) ect.
După cum am mai amintit, porumbeii tineri sunt mai afectaţi şi la ei apare mai des şi forma septicemică manifestată prin: diaree, stare apatică, tristeţe, inapetenţă, consum ridicat de apă, porumbeii se deshidratează, se slăbesc şi mor.

Morfopatologic: în cazul formei intestinale se observă enterită, iar în cazul diseminării bacteriilor în organism leziuni la nivelul organelor unde s-au localizat microbii.

Diagnosticul: simptomele amintite, în special cele enterice sunt cei care ne atrag atenţia în direcţia colibacilozei. Examenul bacteriologic ne poate induce în eroare, colibacilii fiind locuitori al tractusului digestiv şi în mod normal.

Diagnosticul diferenţial: trebuie să urmărească diferenţierea de:

salmoneloză la care apare de asemenea mortalităţi embrionale, sterilitate, artrită, mortalitate ridicată la pui, simptome diareice.

trichomonoză: sunt cazuri cu metastazare care de asemenea se duc la slăbiri progresive

adenoviroză: pe care deseori poate să complice prin asociere, producând complexul adeno-coli, cu simptome asemănătoare.

Tratamentul: agentul cauzal este sensibil la mai multe antibiotice, dar în ultima vreme s-au produs şi multe cazuri de rezistenţă datorată tratamentelor incorecte cu antibiotice, cu doze prea mici şi de durată prea scurtă. De acea este indicată antibiograma.
Tratamentul trebuie să aibă o durată de cel puţin 3 zile, dar mai indicat ar fi de 5 zile. Antibioticele cele mai eficiente sunt: streptomicina, amoxicilina, enrofloxacina, norfloxacina, spectinomicina, gentamicina, dar şi sulfamidele au un efect bun asupra lor. Porumbeii cu simptome enterice,deshidratate trebuiesc şi rehidratate cu diferite produse pe bază de electroliţi.
Eu am folosit rehidratare cu Rehidravit, cu o sondă de cauciuc şi siringă, administrând zilnic porumbeilor bolnavi 30-40 ml în 2-3 reprize.
Nu există vaccin pentru această boală, deci preventiv putem apela numai la metode nespecifice, cum ar fi: evitarea aglomerării, igiena adăpostului şi izolarea indivizilor bolnave.
Şi eu am avut problema în crescătoria mea cu această boală în 2009, sau mai exact cu complexul adeno-coli. Porumbeii bolnavi i-am tratat cu Enteroguard, iniţial câte 3/4 de tablete, apoi Enteroguad pulbere pe grăunţe 3 grame/ kg furaj, timp de 5 zile, iar la cazuri deshidratate Rehidravit, aşa cum am amintit mai înainte.


Boli infecţioase produse de VIRUSURI

Paramixoviroza:
Este o boală virală produsă de virusuri din genul Paramixoviridelor, care afectează porumbeii. Boala iniţial a afectat găinile, mai târziu adaptându-se şi la porumbei.
Agentul cauzal este un paramyxovirus. Virusul are o rezistenţă destul de scăzută în mediul exterior, fiind sensibil la radiaţii solare şi temperatură, distrugându-se în mediul exterior în câteva ore vara şi în câteva zile iarna. În adăposturi contaminate încorporat în găinatul porumbeilor rezistă până la două luni. Dezinfectantele uzuale în concentraţii normale distrug virusul în câteva minute. Deci pentru dezinfecţia adăposturilor, după terminarea episoadelor de boli se pot folosi sodă caustică 2%, formol 2-5%, Forsept 1-2% ect.

Simptomatologic: în marea majoritate a cazurilor sunt afectate puii, şi în special puii de vară. Practic boala afectează la fel toate categoriile de vârstă, dar de obicei porumbeii adulţi sunt vaccinaţi la începutul anului, iar puii la începutul verii, rămânând exemplarele de vară descoperite din punct de vedere imunologic.
Se prezintă sub mai multe forme clinice: digestivă, nervoasă şi atipică.
Primele simptome care apar sunt falsa diaree, care practic este eliminarea urinei fără să fi fost reabsorbţită apa, cum ar fi normal. Într-un lac mare de apă, eliminat de porumbel, apare găinatul consistent. Porumbelul de obicei încă mănâncă normal, uneori vomită conţinutul alimentar, este destul de vioi, însă consumă foarte multă apă şi caută să lingă ţigla de pe acoperiş, probabil din cauza pierderilor acute de săruri minerale eliminate deodată cu urina. Mai târziu cu avansarea bolii porumbelul bolnav se deshidratează, slăbeşte, devine apatic, stă trist, cu pene zburlite şi moare după o evoluţie de 10-20 zile.
Forma nervoasă este mult mai spectaculoasă şi caracteristică manifestată prin sucirea gâtului (torticolis), tulburări de echilibru, imposibilitate de a nimeri grăunţele cu ciocul. Simptomele apar câteodată sub formă de crize. Altă dată porumbelul se pare că se sperie de ceva fără să aibă vreun motiv vizibil. Forma nervoasă apare de obicei după câteva exemplare care manifestă numai diaree, sau ca şi continuare, dar mai târziu poate să înceapă boala direct cu simptome nervoase, fără falsa diarea amintită mai înainte. Păsările cu forme nervoase nu prea exagerate, care poate să se alimenteze au şansă de vindecare după o evoluţie de 2-3 luni, dar de multe ori rămân cu sechele, nemaifiind apte de concursuri.
În cazul formelor atipice, care apar mai ales la sfârşitul epizoadelor de îmbolnăviri ne putem întâlni cu semne care nu sunt caracteristice ca de ex. slăbirea porumbeilor, năpârlire anormală, diaree ect. practic orice simptom este posibil.
De fapt de multe ori simptomele amintite mai sus se succed chiar în ordinea descrisă, inclusiv şi cele din forma atipică.
Este o boală cu o rată a îmbolnăvirilor foarte ridicată 80 90% (morbiditate ridicată) şi cu pierderi mari de obicei peste 80% (mortalitate ridicată).
Exemplarele afectate de forma nervoasă sunt cel mai uşor recuperabile, dar numai în cazul în care porumbelul poate să mănânce singur. Am auzit, sau mai bine zis am citit de asemenea vindecări destul de numeroase, dar cele puţine întâlnite în crescătoria mea s-au pierdut cu ocazia primului, sau primelor zboruri. Eventual ca reproducător nu este exclus să fie valoros un asemenea porumbel trecut prin boală.
La porumbeii trecuţi prin boală am observat foarte des defecte de penaj după năpârlire manifestată prin remige primare prelungi şi mult mai subţiri ca cele normale. Mai ales ultimile pene din aripă sunt afectate.
Boala evoluează de obicei timp de 6-10 săptămâni, decimând efectivele nevaccinate.
Se întâlnesc şi complicaţii cu alte germeni bacterieni cum ar fi micoplasme, chlamidii, sau chiar salmonelle diversificând simptomatologia bolii.

Morfopatologic: la examenul necropsic (a cadavrelor) rinichii sunte mărite, iar in cavitatea abdominală apar cristale de uraţi, asemănătoare cu gipsul, un praf alb în lichidele abdominale şi toracice.
Tratament specific la ora actuală nu există pentru această boală fiind vorba de viroză. Porumbeii bolnavi pot fi tratate alimentând artificial şi prin administrare de apă, sau mai de dorit electrolit cu sondă, vindecările nefiind imposibile. Fără aceste intervenţii porumbelul bolnav poate să moară de foame, sau de deshidratare, nefiind în stare să se hrănească singur.
Pentru combaterea infecţiilor bacteriene secundare trebuie să folosim antibiotice cu spectru larg, cum ar fi: enrofloxacină, tetraciclinele, ect. şi polivitamine.
În efectivele bolnave vaccinarea este inutilă, sau chiar contraindicată. Totuşi la începutul episoadelor se reconandă vaccinarea cu LaSota, un vaccin folosit la găini contra pseudopestei aviare. Sincer să fiu în cazurile întâlnite de mine nu a dat rezultat vizibil.
Preventiv se pot folosi diferite vaccinuri comercializate. Eu folosecsc LaSota în apă de băut în jurul mijlocului ianuariei, după care la două săptămâni îi vaccinez cu Paramixovacol administrând subcutanat. Imunitatea se instalează după 2-3 săptămâni de la inoculare şi după observaţiile mele este destul de bună, dar se garanteză numai pentru 6 luni. Este un vaccin destul de ieftin, dar dacă trebuie plătit şi manoperă la medicul veterinar cred că sunt mai indicate vaccinurile care oferă imunitate mai lungă (de un an) ex. Columbovac olandez. De dorit ar fi şi schimbarea măcar la doi-trei ani a vaccinului folosit, dar nici pe asta nu am făcut în ultimii ani.
Înainte de vaccinare cu două săptămâni este de dorit tratarea porumbeilor pt. paraziţi interni (Evomec), iar după vitaminizarea timp de 2-3 zile.
La începutul carierei şi la mine a apărut boala, în 1993 au murit cc. 25 de pui, iar în 1998 iar am avut , dar de această dată nu a murit decât 4 pui. Cu ocazia primului episod (1993) boala a apărut în luna iulie şi numai la sfârşitul episodului am observat un singur caz cu simptome nervoase. Am încercat mai multe tratamente, dar rezultatul a fost mai mult egal cu zero, murind până la urmă aproape tot cea ce s-a îmbolnăvit.
Cu ocazia îmbolnăvirilor din 1998 boala a apărut în luna septembrie şi a debutat cu un caz fulgerător, puiul după ce s-a întors de la un zbor s-a îmbolnăvit de forma diareică, iar a doua zi a şi murit. Apoi au apărut următoarele cazuri cu simptome nervoase. Şi de această dată am încercat fel de fel de tratamente, dar în zadar, tot ce s-a îmbolnăvit a murit.
Menţionez că puii nu erau vaccinaţi! La porumbeii adulţi care erau vaccinaţi nu am observat nici un fel de boală. De atunci vaccinez şi puii cât se poate de devreme, după a cincia sau a şasea săptămână de viaţă.
De a lungul anilor am mai întâlnit această boală şi în alte crescătorii, dar mereu numai în efective nevaccinate.


Variola porumbeilor.
Este o boală infecto-contagioasă virală, care afectează porumbeii. Are o contagiozitate ridicată, îmbolnăvind cu repeziciune porumbeii din efectivele nevaccinate.

Agentul etiologic: sunt virusuri din familia Poxviridae familia Avipoxvirus tipul columbar. Sunt virusuri uşor cultivabile pe embrion de găină.
Virusul variolei este extrem de rezistent in mediul exterior sub formă uscată înglobate în materiale biologice infectate, supravieţuind chiar mai mulţi ani. În stare uscată rezistă si la călduri ridicate de 80 grade timp de 15-20 minute, dar este cu ceva mai repede distrus în mediul umed. Este distrus de razele ultraviolete în 20 de minute şi dezinfectantele de asemenea il distrug în 10-20 minute.

Simptome: majoritatea columbofililor cunoaşte deja simptomele bolii.
Boala afectează în special tineretul, dar şi adulţii, care nu au trecut încă prin boală se pot îmbolnăvi. În majoritatea cazurilor îmbolnăvirile apar vara, virusul fiind vehiculat de insecte hematofage, dar infecţia poate să fie contactată şi pe alte căi.
Perioada de incubaţie este de 4-14 zlie după care apar simptomele caracteristice.
Are două forme clinice: cea cu erupţii cutanate, mai des întâlnită şi forma internă, care se manifestă prin depozite sero-fibrinoase în cavitatea bucală.
În cazul formei cu erupţii cutanate apar nodulii caracteristici la nivelul nasului, în jurul ochilor, sau pe degetele picioarelor. Este forma mai benignă a bolii, vindecarea se produce şi fără tratamente în decurs de 2-3 săptămâni.
Forma cu erupţii la nivelul mucoaseler bucale, faringiene, sau chiar şi nazale este mai dăunător, dar şi în cazul acestor forme animalele bolnave se vindecă şi fără tratamente în decurs de 2-3 săptămâni. În acest an (2010) am avut mai multe cazuri când erupţiile s-au localizat la nivelul căilor respiratorice, producând simptome respiratorice, cu respiraţie zgomotoasă, cu ciocul deschis. Porumbelul respectiv nu mai putând turui. Vindecarea şi în aceste cazuri se produce spontan.
Forme mai grave am observat mai de mult, în anii 1970-78 la puii mai mici înainte de a ieşi la zbor, cazuri când şi în jurul cloaci au ieşit erupţiile, iar cc 50-60% din pui cu asemenea simptome nu s-a mai vindecat.
Mai rar dar se întâlnesc şi cazuri cu viremie, manifestate prin stare febrilă şi moarte.
Un episod mai mare de variolă am avut în anul 2002. Deja la mijlocul sezonului de cocursuri am observat cazuri clinice la alţi crescători. La mine primul caz a apărut la îmbarcrea porumbeilor la ultimul fond. Iniţial am crezut că este vorba numai de o ciupitură, dar după întoarcerea porumbelului de la concurs m-am convins că este variolă. Ca fapt divers amintesc că chiar primul porumbel sosit a fost cel bolnav, obţinând şi o clasare destul de bună.

Morfopatologic: în afară de modificările sesizate la examenul clinic se mai pot găsi leziuni variolice pe mucoasa respiratorie, sau digestivă şi, uneori, distrofi cardio-hepato-renale. Diagnosticul diferenţial se va face în special faţă de îmbolnăviri produse de Herpesvirus.

Tratamentul: boala de obicei se vindecă spontan după o evoluţie de 2-3-4 săptămâni. Pentru a grăbi vindecarea putem recurge la vitaminizări, iar pentru a trata eventualele infecţii secundare bacteriene la antibiotice cu spectru larg (eu nu recomand tratamentul cu antibiotice, cei care nu au putere de a se vindeca singuri, nefiind valoroşi, după părerea mea).
Porumbeii odată trecuţi prin boală nu se mai îmbonăvesc niciodată. Totuşi cred că nu ar strica să fie vaccinaţi. Trimiterea la concursuri a porumbeilor din crescătorii unde sunt cazuri clinice fiind interzisă, deci şi sezonul concursurilor teoretic ar trebui să se termine pentru asemenea crescători.
Există şi vaccin românesc pentru această boală cu denumirea de Rompoxpor, preparat cu virus de la curci.




Adenovirusuri sunt două tipuri de adenovirusuri care produc imbolnăviri la porumbei, notate cu I descoperit în anul 1976 şi II descoperit în Belgia în 1992.
Aceste virusuri au o rezistenţă scăzută în mediu, fiind distruşi de majoritatea dezinfectantelor uzuale, dar în diferite secreţii uscate poate rezista mai multe săptămâni.

Simptomatologic: adenovirusul de tip I produce îmbolnăviri în prima parte a anului la porumbei tineri, apogeul îmbolnăvirilor fiind în luna iunie. Virusul atacă celulele intestinelor, cauzând diaree apoasă. Deseori pe baza organismului slăbit se combină cu colibacili, producând complexul de adeno-coli, agravând şi mai mult diareea, se observă şi vomitări dese în asemenea situaţii. Guşa este totuşi plină cu alimente, iar mai târziu porumbeii bolnavi slăbesc mult.
Virusul de tip II poate afecta porumbeii de toate vârstele şi poate să apară în toate perioadele anului. Atacă celulele ficatului, producând zone întinse de degenerescenţă hepatice, care în două trei zile duc la moarte, intestinele rămânând aparent sănătoase. Boala nu are simptome caracteristice, practic din cauza evoluţiei rapide, nici nu este timp pentru prea multe observaţii, păsările bolnave prezină vomitări şi diaree gălbuie.
La necropsie se observă ficatul de culoare mai deschisă, gălbui, mărit, cu zone degenerative de culoare roşietică. Morbiditatea poate să ajungă de la 30% până la chiar 100%.

Diagnosticul: trebuie să ne gândim la aceste boli în cazul când apar simptomele de diaree în prima parte a anului la tineret, iar la adulţi îmbolnăviri cu simptomatologie necarcteristice şi moarte rapidă.
Ca şi diagnostic diferenţial trebuie să excludem posibilitatea paramixovirozei la tineret, unde apare falsa diaree, şi simptome nervoarse. Cazurile adenovirozei tip II trebuie să diferenţiem de intoxicaţii.

Tratamentul: fiind vorba de boli cauzate de virusuri, antibioticele nu au un efect asupra lor, dar complicaţiile provocate de componentul bacterian Escherichia coli a formei apărută mai ales la tineret este indicat să fie tratat şi cu antibiotice. Eu am folosit cu succes în asemenea cazuri Enteroguardul la început administrând câte 3/4 tabletă, urmat de Enteroguad pulbere administrată pe furaje în doză de 3 grame / kg furaj.
Sunt şi produse mai speciale de fabricaţie străină care au efect deasemenea bun.
Pe lângă tratamentul cu antibiotice trebuie administrat şi vitamine şi polivitamine. Eu am folosit cu rezultate bune Rehidravitul, administrat cu o sondă de cauciuc în doză de 20-40 ml pe zi.
În cazul formei produse de adenovirusul de tip II, nu putem să facem prea multe, decât să administrăm vitamine şi electroliţi, eventual medicamente protectoare a ficatului, prognosticul bolii fiind mult influenţat de starea imunologică a efectivului şi condiţiile de întreţinere.
Deocamdată nu este vaccin pentru această boală.
În cariera mea nu am întâlnit (sau nu am recunoscut) cazuri produse de adenovirusuri de tip II, decât la tineret cauzat de tip I (2009) la care am obţinut vindecări destul de promiţătoare cu tratamentul amintit.




Circoviroza:
Este o boală infecto-contagioasă produsă de virusuri, care afectează predominant tineretul din efectiv. Boala a fost semnalatő mai de mult în efectivele de găini şi papagali. La porumbei a fost diagnosticat în 1986 în Canada, apoi mai târziu şi în Australia şi USA. În ultimii ani au fost semnalate cazuri la porumbei şi în ţările europene.

Etiologie: boala este produs de Circovirus, care este răspândită în mediul exterior prin fecalele animalelor bolnave. (La găini este o boală asemănătoare cu denumire de bursită infecţioasă, produsă de Retrovirusuri.)
Asemănător cu SIDA la om, circoviridele atacă celulele sistemului imunitar al porumbeilor, distrugându-i. Organismul în aşa fel rămas parţial, sau total fără apărare este atacat cu uşurinţă de diferite microbi, producând îmbolnăviri variate. Uneori chiar şi bacteriile de altfel inofensive, reuşesc să se înmulţească peste limita nornală, ducând la diferite simptome.
Boala afectează în special porumbeii tineri, de vârstă mai fragedă de un an. Cei mai bătrâni capătă pe parcurs o anumită imunitate, trecând prin forme mai uşoare a bolii. O altă cauză care face pe tineretul mai sensibil la această boală este că virusul se înmulţeşte mai mult în celulele bursei lui Fabricius, organ care cu înaitarea în vârstă se involuează.

Simptomatologia: simptomele fiind produse în special de diferiţi agenţi patogeni, sunt foarte variate şi diferite în funcţie de infecţia secundară. Deci după simptome se diagnostică greu boala. Organismul fiind în impas din punct de vedere imunitar poate fi atacat de mai mulţi agenţi patogeni, cum ar fi: bacterii, virusuri, ciuperci. Bănuiala circovirozei apare în cazul când într-un timp relativ scurt în efectiv apar mai multe boli cu origine variate şi în special la tineret.
În cazul îmbolnăvirilor acute porumbeii bolnavi devin deodată inapetenţi, apatici, murind în câteva zile de la apariţia simptomelor. În cazuri mai uşoare păsările bolnave sunt apatice, scad din greutate, prezintă diaree de culoare verzuie, gelatinoaső, sau chiar apoasă, simptome respiratorii, scurgeri nazale seroase, sau sero-purulente, mai târziu nu mai pot zbura, apoi după o evoluţie de 1-2 săptămâni mor.
În efectivele afectate nu putem aştepta o imunitate solidă în urma vaccinărilor (ex împotriva la paramixoviroză).

Diagnosticul: din cauza simptomatologiei diferite şi necaracteristice, diagnosticul sigur se poate pune numai în urma examenului de laborator prin examinarea histologică a bursei lui Fabricius, a rinichilor şi a splinei.

Tratamentul: fiind vorba de o boală de origine virală nu putem interveni cu nici un antibiotic, sau alt medicament specific. De acea tot ce putem face este să creem condiţii de întreţinere optimă porumbeilor, folsind vitamine şi electroliţi la nevoie şi alimentaţie cât mai echilibrată. Infecţiile secundare virale în schimb putem trata cu antibiotice cu spectru cât mai larg (enrofloxacină, doxicilină, ect).
Mai nou se indică în tratarea circovirozei dimetilglicinul, care are acţiuni multiple asupra metabolismului. S-a observat efectul benefic a acestei substanţe şi în cazul altor îmbolnăviri infecţioase. (Nu cunosc această substanţă, nu ştiu să spun mai mult despre el).
Deocamdată nu se găseşte vaccin împotriva acestei boli.
De răspândirea bolii în zona noastră nu am informaţii certe, dar de ex. în Scoţia în anul 1994 din 17 crescătorii examinate 14 au fost afectate.



Herpes virus:
Este o boală infecţioasă virală diagnosticată nu prea de mult la porumbei cu simptome predominant respiratorice.

Agentul etiologic: sunt virusuri din familia Herpesviridae. În general aceste virusuri au o infecţiozitate ridicată. Sunt omorâţi de dezinfectantele uzuale.

Siptomatologic: boala afectează în special porumbeii tineri, cei adulţi fiind numai purtători de virus, fără să prezinte simptomele. Puii sunt infectaţi încă în primele zile de viaţă, sau chiar din ou, dar nu apar simptomele în primele săptămâni, doar după două luni din cauza imunităţii pasive luate de la părinţi.
În cazurile acute se constată conjunctivită şi rinită seroasă însoţită de faringită. În cavitatea bucală (pe limbă, şi în cerul gurii) apar depozite de culoarea galbenă. De obicei aceste simptome iniţiale sunt însoţite şi de diaree. Porumbeii bolnavi sunt apatici, au penele zburlite au respiraţie dispneică, uneori zgomotoasă şi mor în trei-patru zile.
Se întâlnesc şi cazuri cu evoluţie mai lentă, subacută, virusul atacând şi căile respiratorii mai profunde, manifestând prin respiraţie grea, dispneică, zgomotoasă. Conjunctivita apare şi în această formă, iar secreţiile nazale şi oculare pot deveni chiar purulente în urma complicării cazurilor cu infecţii bacteriene secundare. Pe lângă afecţiunile respiratorii sunt lezate intestinele, ficatul şi pancreasul. În cazurile leziunilor mai grave porumbeii se slăbesc mult şi mor. Foarte rar se pot întâlni şi complicaţii nervoase, encefalite.
Ca şi în celelalte boli virale şi aici intervin complicaţii bacteriene secundare, cum ar fi salmonele, micoplasme ect., producând şi alte simptome.
La porumbei adulţi de obicei nu apare boala, eventual se pot observa scăderea formei sportive.

Morfopatologic: mucoasele căilor respiratorii anterioare şi a guşei este inflamat, mai rar pe ficat apar noduli albi.

Diagnosticul: numai prin examene de laborator se poate pune diagnostic exact, dar putem bănui infecţii cu herpesvirus în cazul apariţiei simptomelor amintite la tineret. Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de trichomonoză şi variolă, la care se pot observa depozite asemănătoare în cavitatea bucală, sau cu alte boli cu simptomatologie respiratorice.

Tratamentul: nici în această boală nu este un tratament specific. Deci puilor bolnavi trebuie să asigurăm alimentaţie bună, echilibrată, iar ca şi tratament vitaminele (polivitaminele) şi electrolitul sunt medicamentele care asigură vindecarea. Nu trebuie să uităm de cazuri complicate cu infecţii bacteriene secundare pe care putem combate cu antibiotice, de preferat cu spectru larg.
Nu este vaccin pentru această boală



Gafaitul si Bolile

Gafaitul, uneori, poate fi un semnal de alarma pentru crescatori, deoarece pasarile cu o infectie respiratorie pot sa gafaie. Asa cum am mentionat, insa, gafaitul nu este intotdeauna un semn de boala. Asa cum am explicat, gafaitul produce evaporarea la nivelul mucoasei sistemului respirator, in special, din sacii de aer. Aceasta evaporare racoreste pasarile in acelasi mod ca un aer conditionat de evaporare si este, de fapt, singurul mod in care pasarile se pot racori din cauza lipsei de glande sudoripare. Prin urmare, este un mecanism normal prin care pasarile sanatoase se pot racorii.


La pasarile cu sacii de aer inflamati, umezeala nu reuseste sa se evapore din sacii de aer intr-un mod eficient, cauzand astfel pierderi ale cantitatilor de umiditate. Daca prea multa umiditate se pierde pasarile incep sa se deshidrateze si sa fie insetate. In mod alternativ, daca nu este eliminata o cantitate suficienta de umiditate din sacii de aer racirea prin evaporare nu poate avea loc si pasarile devin „supraincalzite”. In oricare din cele doua situatii rezultatul este gafaitul prelungit. Acesta este motivul pentru care pasarile cu sacii de aer inflamati sunt mai predispuse la gafaitul excesiv. Pe termen lung, interferenta cu livrarea oxigenului la tesuturi inhiba dezvoltarea corecta pentru curse si predispune pasarile la crampe musculare. Un esec al acestui mecanism are, prin urmare un efect dezastruos asupra rezistentei pasarii.

Gafaitul la pasarile tinere

O preocupare comuna a columbofililor care au contactat clinica in lunile ianuarie, februarie si martie (perioada post-intarcare in Australia) este aceea ca pasarile gafaie si ezita sa zboare in jurul crescatoriei. Desigur, pasarile care au o infectie respiratorie sunt mai predispuse la gafait, dar de cele mai multe ori, in aceasta perioada a anului, gafaitul este asociat cu alti factori.

Vremea in timpul verii este de cele mai multe ori calduroasa, in timp ce pasarile tinere, in crestere nu si-au dezvoltat inca o conditie fizica reala. In acelasi timp, ele naparlesc, ceea ce poate duce la eforturi sporite in timpul zborului. Gafaitul poate totusi sa alerteze crescatorul asupra posibilitatii unor probleme respiratorii. Sacii de aer inflamati nu functioneaza foarte bine asa ca pasarile incearca sa compenseze pentru aceasta functie scazuta prin cresterea fluxului de aer din sacii de aer prin gafait.

Cu toate acestea, in cazul in care gafaitul este asociat cu inflamarea structurilor respiratorii profunde (cum ar fi sacii de aer), vor fi gasite, de asemenea, semne de inflamare si la nivelul structurilor tractului respirator superior (sinusuri si trahee). Crescatorii pot sa observe ochi rosii curgatori, sinusuri umflate, secretie nazala si stranut. Daca simptomele inflamarii cailor respiratorii superioare nu sunt vizibile, este putin probabil ca orice gafait observat sa se datoreze inflamatiei structurilor profunde, cum ar fi sacii de aer. Aceste semne sunt, prin urmare indicatori mai fiabili ai unei infectii respiratorii din aceasta perioada.


Cu toate acestea, adesea semnele pot fi foarte subtile, in special la puii tineri ceva mai mari care au dezvoltat o imunitate naturala mai rezonabila. Tot ce poate fi observat aici este un nivel crescut de gafait asociat cu o scadere subtila a performantelor de zbor intr-o echipa care zboara bine in crescatorie. In acesti puii tineri ceva mai mari, stranutul in mod special, este un bun indicator de usoara iritare a sinusurilor. In cazul in care se suspecteaza infectii ale cailor respiratorii sunt indicate o vizita la veterinar si un control al sanatatii.


Un control al sanatatii implica o examinare microscopica a frotiului de fecale si o golire a gusii. Frotiul de fecale este examinat pentru a pune in evidenta parazitii. Viermii si coccidele iau din energia porumbelul in crestere si nu compromit doar dezvoltarea pe termen lung, ci conduc pe termen scurt la toleranta scazuta la efort si predispun pasarile la gafait. Gusa este golita si este examinata pentru tricomonoza umeda si heterofile. Heterofilele sunt celule albe din sange care se indeparteaza de la nivelul mucoasei inflamate ale sinusurilor si traheii spre gat.